În 1949, la Oxford
-1950- se constituie
ERGONOMICS RESEARCH SOCIETY (ERS)- Societatea de cercetări ergonomice – Anglia . Se oficializează denumirea de ERGONOMIE. Ea
devine „ştiinţa muncii” şi are ca obiect relaţia OM-MUNCĂ.
ERGONOMIA sintetizează şi corelează datele tuturor
ştiinţelor şi disciplinelor preocupate de acest domeniu, formulează principii
şi reguli mai ales cu caracter aplicativ, asigurând în acest fel adaptarea
reciprocă dintre om şi munca sa, în condiţia unui consum raţional de energie
umană.
ERGONOMIA este o ştiinţă multidisciplinară prin metode şi
unitară prin obiectul său.
SUA şi JAPONIA, dezvoltă
conceptul human factors în relaţia MAN-MACHINE-ENGINEERING.
- 1963, ţările de limbă
franceză se grupează în Societe d Ergonomie de Langue Francaise (SELF).
-1957 prima revistă de
ergonomie.
-în România:-Universitatea
din Cluj Napoca ,prof. FL.ŞTEFĂNESCU GOANGĂ
-Universitatea din Bucureşti ,prof.C.
RĂDULESCU MOTRU
au înfiinţat laboratoare,
apoi patru institute psihotehnice la Bucureşti, Cluj, Iaşi ,
Timişoara
O altă direcţie de dezvoltare
este PSIHOLOGIA SOCIALĂ A MUNCII din
iniţiativa lui ELTON MAYO la
Universitatea HARVARD (SUA) în 1927.
Cercetările întreprinse au
condus la concluzia că rezultatul muncii nu depinde numai de influenţele unor
factori FIZICI si FIZIOLOGICI, ci şi de influenţele unor factori umani ca:
-iniţiativă în muncă ;
-consultarea muncitorilor în
vederea rezolvării sarcinilor de muncă;
-coeziunea echipelor de muncă
etc.
Concluzie: Ergonomia în
etape:
a. 1949-1961 Etapa de delimitare, clasificare şi
statuare a domeniului de cuprindere.
b. 1961-1975 Etapa de avânt marcată de congrese,
conferinţe, simpozioane, de răspândire a cunoştinţelor.
c. 1975-prezent - Etapa de
pătrundere a cunoştinţelor Ergonomiei în toate domeniile de activitate.
Pe plan mondial există două
tendinţe în ergonomie:
-şcoala anglo-saxonă, axată
pe factorul tehnologic;
-şcoala latină
